Home / Film&Teatru / Trois couleurs: Blanc

Trois couleurs: Blanc

Cea de-a doua parte a trilogiei a lui Krzysztof Kieslowski – Blanc – care tradus în limba noastră înseamnă „Alb”, este în fapt o splendidă comedie neagră, cu nuanţe uşor distopice. Pornind de cele trei principii enunţate de revoluţia franceză – libertate, egalitate, fraternitate – Blanc este filmul care priveşte egalitatea din perspectiva acţiunii şi reacţiunii, un fel de egalitate privită prin înţelepciunea ce rezidă din „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”.

Există accente comice asupra societăţii poloneze, o ironie cu nuanţe iacobine asupra celei mai puternice societăţi catolice europene, dar şi o privire asupra condiţiei imigrantului. Fie pâinea cât de rea, tot mai bună e la mine acasă, poate apăreaca ca un laitmotiv la „developarea” atentă a peliculei.

Tema revanşei şi sentimentul de eliberare pe care îl conferă răzbunarea este însă cea care cutreieră filmul de la un capăt la celălat. Atunci când soţia te lasă invocând la tribunal lipsa ta de apetit sexual, poţi înţelege. Dar când te lasă în drum, doar cu hainele de pe tine şi cu un geamantan vechi, golindu-ţi cardul bancar şi răspunzându-ţi la telefon atunci când se apropie de orgasm cu altcineva, cu asta, trebuie s-o recunoaştem, foarte puţini s-ar împăca fără gândul unei revanşe.

În alb există două „puncte de sudură” cu Bleu. Unul este prin sugestie, cu bătrânica ce se chinuie să introducă un recipient în containerul dedicat sticlelor. Dacă în Bleu, Julie nu-i dă nicio atenţie bătrânei fiindcă este într-un proces de recâştigare a libertăţii în care nu vede, nu simte, nu aude, în Blanc bătrâna este zărită de Karol şi privită cu indulgenţă şi oarecare empatie, dar cu un sentiment neutru, egal, un „fie ce-o fi”.

Mai este apoi sudura fizică, filmele având o fotogramă comună: în Blanc, Julie intră într-o sală de tribunal din Paris în căutarea unei tinere avocate, amanta soţului său decedat, fiindu-i refuzat accesul în sală de către un jandarm. Văzând acelaşi fragment în Bleu, aflăm că Julie intra de fapt într-o sală în care se desfăşura divorţul dintre Karol şi Dominique. Este legătura pe care Kiesowski o face între destine şi universuri paralele. Aflăm de fapt din următorul film că oamenii, deşi nu se cunosc şi nu se văd niciodată, au locuri comune, sunt martori neştiuţi ai unor întâmplări care-i conţin cu sau fără voia lor.

În concluzie, ca şi Bleu, Blanc este o capodoperă cinematografică, în ciuda faptului că muzica lui Preisner este mai puţin prezentă.

trois-couleurs-blanc-94-01-g

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>