Home / Editorial / Mi-e dor să primesc o scrisoare!

Mi-e dor să primesc o scrisoare!

Scriam, cândva,  într-un articol de gazetă provincială, că hazardul este cel mai frumos dar pe care ni-l oferă viaţa. Întâmplarea pură, întâlnirea cu „cineva” sau „ceva” venită pe neaşteptate, livrată  nu de un „cine” ori de un „ce”, ci devenită aievea fără nicio explicaţie, este tot ceea ce ne poate da viaţa mai frumos.

Întâmplarea face că am fost martor în viaţă a celei mai mari fracturi din istoria civilizaţiei umane. Dacă mărturisitorii creştinătăţii împart lumea şi vremurile înainte şi după apariţia lui Hristos, lumea întreagă are astăzi, ca referenţial, perioada de dinainte şi post internet.

Când eram copil, mai apoi adolescent, eram încântat de fiecare prilej ivit pentru a scrie o scrisoare. Atunci când eram la bunici, le scriam părinţilor. Iar atunci când eram la părinţi, le scriam bunicilor, în ciuda faptului că distanţa dintre cele două puncte fixe era de doar 60 de kilometri. Epistolele făceau mai bine de 24 de ore pe drum şi erau aşteptate cu nerăbdare şi de unii, şi de ceilalţi. Şi cele pe care Mama de la Tulnici, bunica din partea tatălui, le trimitea către mine erau aşteptate cu ardoare. Ele descriau în amănunt curtea copilăriei, mica livadă, nucul din spate, otava din preajmă-i, corhana cu pinii falnici. Fără îndoială, aici există o tuşă groasă a nostalgiei în raport cu paradisul pierdut. Însă, astăzi când vorbim de războaie şi securitate cibernetică, un om, oricare ar fi el, din aceeaşi generaţie din care fac şi eu parte, care nu ştie să tasteze un www….ro pentru a cere o pizza acasă, poate fi asimilat unui analfabet. Un om poate să trimită astăzi în 3 secunde o scrisoare unui văr care s-a refugiat pe viaţă în Noua Caledonie. O adevărată dramă este pentru părinţii noştri, ai decreţeilor, părinţi obişnuiţi de apariţia cu frecvenţă regulată a poştaşului care să aducă scrisori, vederi, cărţi poştale şi ziarul la care sunt abonaţi. Oamenii aceştia trăiesc o adevărată dramă văzând cutia de tablă ruginită de la poartă în care nu mai găsesc nimic de ani buni. Încă o dramă este să constate că unica facultate a unui factor poştal se rezumă la înmânarea cuponului de pensie. Despre poştaş ca breslaş, nu mai vorbesc. Tolba aceea imensă în care căra sute de ziare şi scrisori s-a redus la o gentuţă purtătoare de fluturaşi şi câteva parale.

Poate părea perspectiva unui retrograd inadaptat, însă tind să cred că nu e chiar aşa. Copiii şi nepoţii noştri cu greu mai întâlnesc caligrafia. Ei merg direct la „font size”, iar poveştile copilăriei şi adolescenţei noastre, altfel destul de recente, lor li se par cel mult cool. Noi suntem pentru cei născuţi în era postinternet, nişte oameni vintage, ceva echivalent cu ceea ce reprezentau pentru noi străbunicii noştri din fotografiile îngălbenite. Un album cu fotografii li se pare o kestie futilă, când „ai putea avea kateva kile de mega cu poze în cloud”, poze pe care la o adică le mai poţi drege din photoshop. Bunicii li se par nişte creaturi boring, nişte oameni din care pe cei mai emancipaţi dintre ei îi poţi aşeza într-un cloud „old school person”.

Fără îndoială, lumea evoluează şi odată cu ea suntem mişcaţi spre această „evoluţie” şi noi, trăitori  şi martori ai realităţii colii ministeriale, ai stiloului cu „peniţă de aur” şi ai telefonului din ebonită. Nostalgia aceasta mi-a dat ghes să devin blogger. Tentaţia de a-i determina pe cei pierduţi în lumea virtuală să rememoreze vremurile în care miroseam ziarul proaspăt, aveam degetele pătate cu cerneală, făceam figurine la traforaj şi mâncam la grămadă ouă, brânză şi roşii tăiate pe ziarul de dimineaţă. Fiecare îşi trăieşte timpul căruia îi aparţine, fiindcă timpul ne conţine pe noi şi tot el, timpul, ne consumă.

Mi-e dor să scriu o scrisoare! Am cui? Are cine o duce?

21 comments

  1. Hai sa-ti botez blogul! :)
    Sa ridice mâna cine isi aduce aminte de scrisorile Mamei de la Tulnici – si de pachete, ca in general scrisorile veneau intr-un pachet! Inca le mai am pe ale mele, nu prea multe, dar conservate… Si toate scrisorile primite vreodata, care au cam secat de vreo 20 de ani incoace, de cind am invatat sa folosesc emali-ul si telefonul mobil…
    Si nu mai stim sa scriem; inainte de a primi sau trimite o scrisoare ar trebui sa reinvatam scrisul, de preferinta cu stilou cu penita…

  2. :) Scriam ceva mai devreme pe facebook despre tehnologie, despre modul în care ne lăsăm substituiţi puţin câte puţin de ea.

  3. Inceput frumos, nostalgic, care ne atinge pe toti cei nascuti in acea perioada.

  4. Mishto. Da nu totzi tinerii sunt apucatzi sau cu capu. Unii dintre ei intzeleg viatza diferit fatza de dvs. Kestie de swag ;)

  5. Adrian, mulţumesc, prietene! Radu, pe mine treaba cu swag-ul nu mă prinde Tocmai am încercat să aflu ce reprezintă acest termen şi de pe http://www.urbandictionary.com mi-a venit asta: „The most used word in the whole fucking universe. Douche bags use it, your kids use it, your mail man uses it, and your fucking dog uses it. If you got swag, you generally wear those shitty hats side way, and your ass hanging out like a fucking goof cause your pants are half way down your white ass legs. To break down the word, it means (Secretly We Are Gay). It is also a word that means to represent yourself/ the way you represent yourself, baggy clothes, shitty hats, small penis and basically a way to say your afraid to come out of the closet.”
    Recunosc, destul de complicat pentru un tip „vintage” aşa cum sunt eu.

  6. Kestie de timp. Dak te simtzi tanar eshti in legatura cu tot ce este nou. Dak te simtz mai batran normal k gindeshti k acum 30 de ani. Adik cum se zice k eshti conservator.

  7. Bine că nu mi-ai spus că sunt deja conservă! :)))

  8. Ma recunosc in randurile astea… Nostalgiile tale sunt si ale mele. De multe ori, mult dupa ce au trecut anii de scoala, mi s-a facut dor de stilou, si aterneam cate ceva pe hartie doar de dragul de a scrie.
    Cat despre scrisori, pastrez cu sfintenie scrisorile de dragoste ale bunicilor mei, ale mamei catre tata, pe care bunica mea le pastrase si mi le-a dat la moartea mamei. I-am redescoperit in acele scrisori altfel decat i-as fi putut eu cunoaste vreodata, mi-au fost mai dragi si mai aproape… Am putut fi martora celor mai intime si mai frumoase ganduri si sentimente, si nu le pot citi decat cu lacrimi in ochi… Scrisorile bunicului meu sunt o poezie, stiam ca a iubit-o enorm pe bunica mea, o femeie tare frumoasa si mandra, stiam ca era un om de o bunatate si de o finete rar intalnita, dar nu banuiam ca a stiut sa dea glas atat de frumos trairilor lui… Si mai am un regret… ca scrisorile se vor pierde probabil o data cu mine, caci nu cred ca fiul meu le va da aceeasi insemnatate, sunt vremuri pe care nu le-a trait si oameni pe care nu i-a cunoscut…

  9. Simona, nimic nu moare atat timp cat avem dorinta si abilitatea de a tine anumite lucruri vii. Pana la urma, ce conteaza? La sfarsitul zilei, ce intrebari ne punem? La randul nostru, ce lasam ca testament?

  10. Stiam eu ca stii sa scrii!:))) La tine, exprimarea orala e o problema:) Bravos, da drumu’la abonamente:)

  11. Un inceput pe cinste Florin! Ma regasesc integral, ca sa zic asa, in aceste randuri. Si eu comunicam, tot prin scrisori, extrem de des cu bunicii mei de la Giurgiu, cei care m-au crescut pana pe la 9 ani :) Ce vremuri minunate…vremuri pe care noi toti, cei care purtam cu noi, in adancurile sufletelor, magia copilariei de alta data, nu le vom uita probabil niciodata!

  12. Am înțeles că aici se scriu scrisori și se trimit! Hai, scrie-mi și mie una și lasă-mi-o-n cutia poștală. Când ne vedem la filme, ți-aduc răspunsul și-l pun tot la cutie… cutia 17, da? :)

    Florică, eu de ce nu am știut că ți-ai deschis blogul? Și ce blog, că văz că-i cu domeniu, ca la carte?! :) Te-ai dilit?? Tot ai zis că-i în construcție, că acum, că mâine, că azi și când colo… te-ai așternut deja la scris de-o vreme!

    Dai o bere! Să fie într-un ceas bun ;)

    • Da! L-am urnit de câteva zile şi îl las puţin să se coacă. N-am făcut invitaţii, au „venit” cei care au văzut trimiterile pe facebook. Berea o dau, ceasul bun să apară. Mulţumesc!

  13. Frate, trimite-mi o epistola. Daca esti pus pe destainuiri, varsa-le cu cerneala, pe foi de caiet de caligrafie (stii tu de care, cu linii punctate) si promit sa-ti raspund. Pe hartie. Cu stilou cu penita de „aur” ;) Verba volant, scripta manent :) Peace

  14. trimite-i Anei, fiimea cea mare. Ca zilnic verifica cutia postala si e tare dezamagita cand nu gaseste nimic. Deocamdata e multumita sa gaseasca un plic, desi eu nu-i impartasesc sentimentele, avand in vedere ca, de regula, plicurile alea ne anunta ca avem de dat bani. Curand, insa, cred ca nu o sa mai fie multumikta doar sa gaseasca un plic, ci va vrea sa fie o scrisoare pentru ea. Asa ca, v-am facut cunostinta, va stiti, nu esti un strain (stie ca n-are voie sa vorbeasca cu straini :) ), probabil ca va veti intelege :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>